Antena 3 CNN Actualitate Întâlnirea Băsescu - Orban, după acuzaţiile extrem de dure lansate de Victoria Nuland, la adresa liderilor central-europeni

Întâlnirea Băsescu - Orban, după acuzaţiile extrem de dure lansate de Victoria Nuland, la adresa liderilor central-europeni

2 minute de citit Publicat la 16:45 03 Oct 2014 Modificat la 16:45 03 Oct 2014
agerpres_4828626.jpg
Foto: Agerpres
Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, la ora 18, la Palatul Cotroceni, cu cel mai controversat politician european al momentului, premierul ungar Viktor Orban, în contextul în care subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat joi liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice.

Nuland a criticat în special protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza explicit vreo ţară.

"În întreaga Europă Centrală, corupţia e un cancer care ameninţă visul celor care au luptat pentru el în 1989. Avem lideri care profită de avantajele NATO şi UE, şi par să fi uitat de valorile pe care se bazează aceste instituţii. Azi îi întreb: cum puteţi dormi liniştiţi sub protecţia art. 5 al NATO în timp ce vorbiţi despre "democraţie non-liberală", teorie împinsă până la ultranaţionalism, despre restricţionarea presei libere sau demonizarea societăţii civile? Aş întreba acelaşi lucru despre protejarea de urmărirea penală a oficialilor corupţi, despre ignorarea Parlamentulului când va este convenabil sau despre protejarea afacerilor murdare care cresc dependenţa ţărilor dvs. de o sursa de energie straină, în ciuda politicilor declarate liberale. Azi trebuie să ne reînnoim promisiunile. Suntem mai puternici împreună şi mulţi din întreaga lume, care îşi doresc aceleaşi libertăţi, depind de noi", a declarat Nuland, citată de usa.gov.

Într-un discurs susţinutul la Washington în cadrul CEPA (Central Europe Strategy Forum), Nuland a amintit că în urmă cu 25 de ani, în Europa Centrală, "cetăţenii s-au ridicat pentru dreptul la organizarea de alegeri libere, au construit instituţii puternice şi independente, o societate civilă şi o presă vibrantă".

"Ei au reformat economiile ţărilor lor, au stabilizat moneda, privatizând industriile ineficiente, au deschis piaţa muncii şi au permis accesul investitorilor străini. Pe scurt, ei au restaurat democraţia liberală în inima continentului. Şi le-au demonstrat scepticilor că se înşală. Aderând în valuri succesive la NATO, ei au extins graniţele familiei noastre euro-atlantice", a explicat oficialul american.

"Cred că şi preşedintele Barack Obama, şi doamna subsecretar Nuland au o poziţie publică deja extrem de critică vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în ţara vecină, faţă de Ungaria, şi cred că dumneavoastră azi, fiind chiar în România şi chiar la Bucureşti, dacă nu mă înşel, domnul Orban, aveţi ocazia să-l întrebaţi. Eu, ca prim-ministru al României, nu vreau sau nu pot să comentez în public uitându-mă peste graniţă la alţii", a răspuns Ponta la solicitarea presei de a comenta declaraţia subsecretarului de stat american Victoria Nuland.


×
x close