Antena 3 CNN Actualitate Întâlnire-eveniment cu maestrul Dan Puric. ”Citești istoria acestui popor și îți dai seama că e un neam martiric”

Întâlnire-eveniment cu maestrul Dan Puric. ”Citești istoria acestui popor și îți dai seama că e un neam martiric”

2 minute de citit Publicat la 22:39 21 Mar 2018 Modificat la 22:39 21 Mar 2018
Întâlnire-eveniment cu maestrul Dan Puric. ”Citești istoria acestui popor și îți dai seama că e un neam martiric”

Întâlnire-eveniment la ”Sinteza Zilei” cu maestrul Dan Puric. 

Urmărește LIVE interviul realizat de Mihai Gâdea

Iată principalele declarații:

”Ființa națională este creată tacit. Trebuie să avem grijă de ea. Ce se întâmplă azi este un atac direct. Pericolul este mai mare ca în Al Doilea Război Mondial. Acum ni se iau sufletele”

”Ce ne facem? Am văzut un puști cu un ghiozdan care a îngenuncheat în fața catafalcului Majestății Sale. Copilașul reprezintă calitatea de a fi român. Este reprezentantul poporului. Cu cât el va contamina îngenuncherea aceea, zilele trecute am citit o carte despre un mare gânditor din exil, Octavian Vuia. A fost martorul unei întâlniri dintre Cioran și Enescu. Enescu îl întreabă de ce lucrați la acest tratat? Pentru că România se descompune. Răspunsul lui Enescu: da, dar se și recompune. În situația asta de mijloc ne aflăm. Erau două genii, Enescu face parte din geniile fantastice care au adunat esența românească”

”Românul nu se dă pe mâna istoriei. În România paralelă, remarca lui Mircea Vulcănescu e fantastică: între lumea de aici și lumea de dincolo nu e niciun aviz, e doar o vamă. Porțile istoriei se deschid spre Dumnezeu. Mergeau Dumnezeu cu Sf. Petru, un soi de DNA, unul adevărat, nu impostura pe care o avem noi. Doamne știi că pot să fac ce faci tu? Bine, de mâine să faci ce fac eu. Sf. Petru nu a mai putut să doarmă de fericire. Dimineața, Dumnezeu plecase. S-a uitat pe Pământ și a văzut o băbuță, cu o capră de funie și i-a dat drumul. Dumnezeu să te aibă în pază. Și el a luat-o după capră. Capra a fugit până a căzut într-o prăpastie. Sf. Petru a avut tot o noapte de nesomn, dar din altă cauză. A doua zi, Dumnezeu: cum e să fii obosit? Vezi Sf. Petre, între timp ți-a alunecat lumea printre degete. De atunci a înțeles Sf. Petru unde îi este locul. Românul știe unde îi este locul în istorie. Istoria nu știe unde este locul ei”

”Să vă spun cum am renunțat eu la Facebook. Eu sunt atehnic. Mi-a făcut o fată din companie, să aveți Facebook. Și mi-a zis că am făcut rost de 90 de mii de like-uri, m-am uitat în oglindă și m-am simțit bine. Și într-o zi am aflat că a ars cantina copiilor de la părintele Tănase. Și au rămas sărăcuții fără. Și eu zic, dă la alea 90.000 să dea câte un euro. Și au venit trei (...) Facebook nu este o taină, este aparatură”

”Suntem într-un război civil. Când am fost în China mi-a spus ghidul că atunci când au venit comuniștii i-au pus să spargă vasele imperiale. Din ele au făcut bijuterii minunate. Din această Românie spartă trebuie să facem și noi bijuterii. Eroul este cel care își dă viața pentru patrie. Martirul, pentru Dumnezeu (...) Citești istoria acestui popor și îți dai seama că e un neam martiric”

 

 

×
x close