Insula din Parcul Plumbuita a ajuns un focar de infecţie. Chiar dacă primăria condusă de Neculai Onţanu se lăuda că o va transforma în zonă de agrement, zona e plină de gunoaie.
Pe insulă, au mai rămas doar ruinele unei cofetării şi urme că acolo au fost cândva locuri pentru relaxare.
Insula din parcul Plumbuita, care a apărut ca urmare a depozitării molozului după cutremurul din 1977, a fost abandonată de autorităţi. Zona este acum plină de gunoaie şi doar ruinele unor clădiri mai amintesc de vremurile în care bucureştenii se relaxau acolo.
Primăria condusă de Neculai Onţanu dorea să investească peste 500 de milioane de lei, din fonduri europene, în lucrările de reamenajare şi modernizare a Insulei Plumbuita şi transformarea acesteia în parc cultural. Un spaţiu pentru artişti, un foişor nou, dar şi un debarcader erau printre proiecte.
Primăria Sectorului 2 aruncă vina pe Apele Române. Într-un comunicat trimis Antenei 3, reprezentanţii instituţiei susţin că pentru a putea investi bani europeni, Primăria Sectorului 2 trebuie să aibă în proprietate terenul. Senatul a respins, însă, proiectul prin care insula trecea la consiliul local, iar ultima speranţă rămâne în Camera Deputaţilor.
Să ajungi pe insulă e un risc. Pasarela din metal a fost vandalizată şi e un pericol pentru oricine.
Zona are chiar potenţial turistic. Acolo se află Mănăstirea Plumbuita şi Palatul Ghica Tei.