Modul în care
preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupţie, miercuri, din faţa sediului CJ, şi dus la audieri la DNA a redeschis discuţia despre insitituţiile de forţă ale regimului Băsescu.
În cadrul ediţiei de miercuri a emisiunii Sinteza Zilei, Mihai Gâdea a prezentat câteva exemple care arată felul în care funcţionează acest regim de teroare al lui Traian Băsescu.
În urmă cu ceva mai mult de un an, europarlamentarul italian Pino Arlacchi, o figură cunoscută în Italia, unde a luptat timp de mai mulţi ani împotriva mafiei, atrăgea atenţia asupra neregulilor din România.
„Timp de opt ani, România a fost condusă de un preşedinte autoritar, care a încălcat drepturile fundamentale, a atacat organele statului, Guvernul, chiar şi sindicatele şi presa. Regimul lui Băsescu a fost bazat pe un regim paralel de putere personală. A folosit serviciile secrete pentru a-i spiona pe cetăţeni, pentru a ameninţa adversarii politici şi pentru a-şi proteja prietenii”, a spus Arlacchi în Parlamentul European.