Antena 3 CNN Actualitate Instanţa supremă sesizează CCR în legătură cu Legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI

Instanţa supremă sesizează CCR în legătură cu Legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI

<1 minut de citit Publicat la 15:48 20 Noi 2018 Modificat la 15:48 20 Noi 2018
Instanţa supremă sesizează CCR în legătură cu Legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea privind declasificarea unor documente.

"Marţi, 20 noiembrie 2018, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au constituit în Secţii Unite, conform dispoziţiilor art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind declasificarea unor documente (PL-x nr.616/2018). Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, prin Hotărârea nr. 9 din 20 noiembrie 2018, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea privind declasificarea unor documente", se arată într-un comunicat al Instanţei supreme.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind declasificarea unor documente.

Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează Hotărârea CSAT nr. 17/2005, în baza căreia au fost încheiate protocoalele cu SRI.

×
Etichete: instanta suprema CCR
x close