Antena 3 CNN›Actualitate›
Instanţa CAB va decide dacă Morar va fi introdus în cauza AMR versus Adm. Prezidenţială pentru judecarea excepţiei de inadmisibilitate în care Decretul lui Băsescu, de numire a lui Morar la CCR, e considerat inatacabil de către juriştii de la Cotroceni
Instanţa CAB va decide dacă Morar va fi introdus în cauza AMR versus Adm. Prezidenţială pentru judecarea excepţiei de inadmisibilitate în care Decretul lui Băsescu, de numire a lui Morar la CCR, e considerat inatacabil de către juriştii de la Cotroceni
2 minute de cititPublicat la 12:07 19 Mar 2014Modificat la 12:07 19 Mar 2014
Fostul șef al DNA și actual judecător al CCR, Daniel Morar, ar putea să compară în fața instanței Curții de Apel București, personal sau prin avocat, în cauza în care Asociația Magistraților din România a atacat actul administrativ, respectiv decretul Presedintelui Traian Basescu prin care acesta din urmă l-a numit judecător pe Daniel Morar la Curtea Constituțională. O astfel de prezență a lui Morar în acest proces va fi posibilă dacă judecătorii CAB vor decide, în 29 aprilie 2014, necesitatea introducerii acestuia în cauză.
Deși urma ca instanța Curții de Apel București să se pronunțe cu privire la excepția de inadmisibilitate a acestei cereri făcută de Administrația Prezidențială, care susține că actele Presedintelui României nu pot fi cenzurate de nimeni, la termenul din 18.03.2014, judecătorii CAB nu s-au proununțat pe excepție și au decis repunerea pe rol a cauzei "pentru a se pune in discuţie necesitatea introducerii in cauză a persoanei vizată de actul contestat". Următorul termen de judecată a fost stabilit în 29 aprilie 2014, pentru a decide introducerea în cauză a judecătorului CCR, Daniel Morar, în sensul ca acesta să fie prezent și să iși susțină eventualele argumente contradictorii acțiunii AMR.
În acțiunea introdusă în luna noiembrie a anului trecut la Curtea de Apel București, AMR a subliniat că actul de numire într-o funcție publică, cum este și un decret al Președintelui, "este indiscutabil cenzurabil pe calea contenciosului administrativ", decretul de numire a lui Daniel Morar la CCR fiind semnat fără a fi întrunite condițiile stipulate de Constituție și de Legea de organizare și funcționare a CCR.
Mai precis, AMR a semnalat instanței următoarele aspecte: " În concret, domnul Daniel Marius Morar nu îndeplinește condiția de legalitate a înaltei competențe profesionale. Sunt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror, a încălcat grav normele juridice internaționale convenționale (care sunt direct aplicabile în ordinea juridică națională) și, prin aceasta, dispozițiile constituționale referitoare la raporturile dintre dreptul național și dreptul internațional. Avem în vedere cauza Liviu CIUPE (arestat si trimis in judecata nelegal, fiind ulterior achitat și obtinând despăgubiri de la instanțele naționale), cauza Viorel BURZO (arestat si interceptat ambiental ilegal, aspecte constatate printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului) și cauza Corneliu BIRSAN (caruia i-a fost negată imunitatea și față de care s-au trimis informații false în actele adresate Curții Europene a Drepturilor Omului și semnate de domnul Daniel Marius Morar, aspecte constatate în decizia Curții Europene a Drepturilor Omului și în scrisoarea transmisășefului Misiunii permanente a României pe lângă Consiliul Europei). Aceste eșecuri profesionale și abuzuri grave ale domnului Daniel Marius Morar dovedesc grava necunoaștere a normelor juridice internaționale convenționale direct aplicabile țn dreptul intern român și a Constituției României, prin urmare domnia sa nu îndeplinește condiția de legalitate a numirii sale ca judecător la Curtea Constituțională, constând în înalta competență profesională”.