Antena 3 CNN Actualitate Inspecţia Judiciară a dat în judecată CSM în cazul raportului de control de la DNA

Inspecţia Judiciară a dat în judecată CSM în cazul raportului de control de la DNA

<1 minut de citit Publicat la 21:22 29 Mar 2018 Modificat la 21:22 29 Mar 2018
o_1c9pfufpvttm91ia9vahl1ecp8.jpg

Inspecţia Judiciară a dat în judecată CSM în cazul raportului de control de la DNA, Gheorghe Stan, inspectorul-şef adjunct al instituției precizând că procurorii ar fi eliminat din raport anumite constatări faptice.

Inspecţia Judiciară a acţionat în instanţă CSM, în cazul raportului de control de la DNA, după ce Secţia de procurori ar fi eliminat din raport anumite constatări faptice, ceea ce relevă, spune inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei, Gheorghe Stan, un precedent periculos.

”Pot să confirm că, în acest moment, există înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ o acţiune a Inspecţiei Judiciare prin care contestăm hotărârea Secţiei pentru Procurori a CSM, de aprobare a raportului de control al DNA. Am făcut acest demers pentru că, în opinia conducerii, acest precedent este unul periculos pentru independenţa Inspecţiei Judiciare, cât şi a inspectorului judiciar”, a declarat inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan.

Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar acţiunea Inspecţiei Judiciare a fost înregistrată în 27 februarie 2018.

×
x close