Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat din Harghita a rămas fără 180.000 de euro, după ce a căzut în capcana infractorilor | Polițiștii fac apel la populație: ”Preiau controlul asupra datelor bancare şi personale”

Un bărbat din Harghita a rămas fără 180.000 de euro, după ce a căzut în capcana infractorilor | Polițiștii fac apel la populație: ”Preiau controlul asupra datelor bancare şi personale”

Roxana Mihăiescu
2 minute de citit Publicat la 18:51 22 Apr 2024 Modificat la 18:51 22 Apr 2024
barbat trist
Un bărbat din Harghita a rămas fără 180.000 de eurp, după ce a căzut în capcana infractorilor | Polițiștii fac apel la populație: ”Preiau controlul asupra datelor bancare şi personale” Sursa foto: GettyImages

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, zeci de cazuri de înșelăciune în mediul online s-au înregistrat la nivel național de la începutul anului.

Într-unul dintre cazuri, prejudiciul este de 180.000 de euro.

Este vorba despre un bărbat din Harghita, care a căzut în capacana investițiilor fictive.

”În ciuda eforturilor constante de a informa şi preveni, poliţiştii continuă să primească sesizări de la persoane care devin victime ale unor astfel de scheme frauduloase. De la începutul acestui an şi până în prezent, Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Harghita a înregistrat peste 30 de cazuri de fraude în domeniul investiţiilor fictive, cu pagube care au depăşit suma de 180.000 de euro într-un singur caz”, a precizat Biroul de Presă al IPJ Harghita, potrivit Agerpres.

Motedoa prin care a fost păcălit bărbatul

Potrivit polițiștilor, după ce a văzut un anunț pe internet, bărbatul a investit într-o platformă de investiții falsă.

Ulterior, acesta s-a trezit că a rămas fără o sumă enormă în conturi: peste 180.000 de euro.

”Din primele cercetări efectuate de către poliţişti a rezultat faptul că acesta, în urma vizionării unui anunţ de pe o reţea de socializare, care promova o platformă de investiţii ce promitea un randament de profitabilitate ridicat, a decis să investească pe acea platformă, oferindu-le acces la telefonul personal unor 'analişti financiari' prin intermediul unei aplicaţii de control la distanţă (Any Desk).

Ulterior, din contul acestuia au fost efectuate tranzacţii în sumă de peste 180.000 euro”, se arată în informarea IPJ Harghita, potrivit sursei citate.

Cetățenii sunt sfătuiți să aibă mare grijă la astfel de anunțuri, asta pentru că modul de operare al infractorilor ”este unul sofisticat şi manipulativ”, folosindu-se de numele unor companii sau persoane publice cunoscute pentru a atrage victimele în capcana lor.

”Infractorii contactează potenţialele victime prin intermediul mediului online, promiţându-le câştiguri rapide şi cu un randament extrem de mare. Aceştia se folosesc de reclame pe platformele de socializare pentru a promova iluzia câştigurilor uşoare. Victimele sunt apoi îndemnate să descarce aplicaţii de control la distanţă, cum ar fi 'Any Desk', prin intermediul cărora infractorii preiau controlul asupra datelor bancare şi personale ale acestora”, precizează sursa menţionată.

×
x close