Antena 3 CNN Actualitate INS: 735.000 de şomeri în luna iunie, cu 9.000 mai puţini decât în luna mai

INS: 735.000 de şomeri în luna iunie, cu 9.000 mai puţini decât în luna mai

1 minut de citit Publicat la 13:40 31 Iul 2012 Modificat la 13:40 31 Iul 2012
INS: 735.000 de şomeri în luna iunie, cu 9.000 mai puţini decât în luna mai
Foto: INTACT Images
Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 de ani a fost de 735.000 în iunie, cu 9.000 mai mic decât în martie şi în creştere cu 10.000 faţă de iunie 2011, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Mediafax.

Potrivit datelor transmise de INS, în iunie, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna mai şi în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în iunie 2011.
   
"Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iunie din anul curent este de 735 mii persoane, în scădere faţă de luna precedentă (744 mii) şi în creştere faţă de aceeaşi lună din anul precedent (725 mii)", a precizat INS.
   
Rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 2,2 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile fiind 8,6% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,4% în cazul celor de sex feminin.
   
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 de ani reprezintă 73,1% din totalul şomerilor estimat pentru iunie.
   
"Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,1% pentru luna iunie 2012 (7,0% în cazul bărbaţilor şi 4,9% în cel al femeilor)", potrivit INS.
   
Institutul Naţional de Statistică precizează că sursa datelor o constituie Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European 577/1998 cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forţei de muncă în Comunitatea Europeană.
   
Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele condiţii: nu au un loc de muncă; sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni; s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
   

×
Etichete: someri INS
Parteneri
x close