Antena 3 CNN Actualitate ÎNREGISTRĂRI. Mircea Băsescu, intrigat că Bercea Mondial a luat 7 ani de închisoare: Nu e normal, nu e logic. Eu îl respect pe Sandu Anghel

ÎNREGISTRĂRI. Mircea Băsescu, intrigat că Bercea Mondial a luat 7 ani de închisoare: Nu e normal, nu e logic. Eu îl respect pe Sandu Anghel

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 23:43 21 Iun 2014 Modificat la 23:43 21 Iun 2014
BOTEZ.jpg
Noi stenograme din dosarul Mircea Băsescu-Bercea Mondial au fost difuzate, în premieră, sâmbătă seara, la emisiunea Q&A, de la Antena 3.

Discuţia dintre fratele preşedintelui şi fiul lui Bercea Mondial, zis "Băsică", are loc imediat după condamnarea celui din urmă la 7 ani şi jumătate de închisoare.

Mircea Băsescu se arată intrigat de faptul că şi Sandul Anghel a primit tot 7 ani şi jumătate de închisoare pentru tentativă de omor, dar spune că el "îl respectă" pe Bercea Mondial şi se va ocupa de această problemă.

Iată, mai jos, discuţia dintre cei fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, şi fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, cunoscut şi ca "Băsică":



MIRCEA BĂSESCU: Chestia asta cu ăştia 7 ani jumate. Băi, e... mi se pare o absurditate, mi se pare ceva aiurea. Ai văzut? Mă uitam ieri la... televizor...

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: V-a sunat şi pe dumneavoastră ieri presa.

MIRCEA BĂSESCU: Poftim?

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: V-a sunat şi pe dumneavoastră ieri presa.

MIRCEA BĂSESCU: Da, m-a sunat una de la... dar după ce am vorbit cu tine.

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Da, ştiu.

MIRCEA BĂSESCU: Ce ... era să-i spun la telefon? Mai era şi lume aicea.

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Da.

MIRCEA BĂSESCU: Şi... Dar! După aia am văzut seara, băi, pe ăla care... ştii că a fost chestia cu baschetbalistul ăla american... omorât...

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: L-a omorât, cinci ani.

MIRCEA BĂSESCU: Şi i-a dat cinci ani. Şi lui taică-tu, pentru tentativă de omor, să zicem că ar fi fost tentativă de omor, şi-i dai 7 ani jumate? Bă, cum ..., mă?

MIRCEA BĂSESCU: Nu e...

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Logic.

MIRCEA BĂSESCU: Nu-i logic, nu e normal.

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Dacă o pui, mânca-ţi-aş, n-o mai pune că mai speri, că vedem ce facem. Pune-o... la ţanc! N-o mai pune, mânca-ţi-aş ... că moare omul ăla. Hai, că şi mie mi-a dat tot 7 ani jumate.

MIRCEA BĂSESCU: Ţie ţi-a dat 7 ani jumate?

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Mie mi-a dat 7 ani jumate.

MIRCEA BĂSESCU: Dă-te-n ... mea de condamnat! Ce mai stau de vorbă cu tine? Hai, mă, dă-o-n ... mă-sii!

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Da, mă, da, mi-a dat 7 ani. Da' eu nu...

MIRCEA BĂSESCU: Am văzut...

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Dar eu nici n-am fost acolo.

MIRCEA BĂSESCU: Dar eu credeam că frati-tu sau unchi-tu...

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Nu. Eu eram. 7 ani jumate mi-a dat.

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Asta e.

FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Problema noastră e tata, mă, să scape tata.

MIRCEA BĂSESCU: Problema mea e Anghel Sandu.

MIRCEA BĂSESCU: Până la urmă, pe tatăl tău, pe care eu îl respect, să ştii. Indiferent de ce zice lumea, eu pe Sandu Anghel, eu îl respect

Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Familia lui Bercea Mondial se pregăteşte să facă publice noi înregistrări. Anunţul a fost făcut de avocatul familiei lui Sandu Anghel, Pavel Abraham, vineri, la Antena 3.

VIDEO. Mircea Băsescu recunoaşte că a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial: La mine au ajuns 250.000, mi s-a pus MORMANUL DE DOLARI în braţe. Traian Băsescu ştie

×
x close