Şoferii români îşi vor putea înmatricula online maşinile, printr-o aplicaţie, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege care prevede acest lucru. Proiectul adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis şi va intra în vigoare după promulgare şi după publicarea în Monitorul Oficial.
Potrivit proiectului de lege care prevede înmatricularea auto online pentru şoferii români, cetăţenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul din circulaţie vor putea face acest lucru fără să se mai deplaseze la un sediu al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV).
Astfel, înmatriculare auto online va putea fi făcută printr-o aplicaţie administrată de DRPCIV şi va permite românilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale.
Ce prevede proiectul de lege adoptat pentru înmatriculare auto online
Proiectul adoptat de Camera Deputaţilor prevede modificări în OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv Codul Rutier.
Astfel, la articolul 11, noul proiect introduce şase noi articole, de la articolul 11-2 la articolul 11-7, după cum urmează:
Articolul 11-2
alin. (1) Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări dezvoltă, administrează și gestionează platforma informatică privind furnizarea de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor de către autoritățile competente de înmatriculare.
alin. (2) Serviciile publice electronice furnizate prin intermediul platformei prevăzute la alin. (1) vizează:
a) intermedierea încheierii actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor, în vederea realizării operațiunii de înmatriculare sau transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului;
b) încărcarea actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor și, după caz, a extraselor din contractele de leasing, care să conțină cel puțin părțile, data încheierii contractului și datele de identificare ale vehiculului, precum și a proceselor-verbale de predare-primire, de către proprietarii acestora sau deținătorii mandatați, după caz, în vederea realizării operațiunii de înmatriculare sau transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, precum și transmiterea acestora prin mijloace automatizate către organele fiscale locale în scopul declarării sau radierii vehiculelor din evidențele fiscale;
c) încărcarea de către proprietar sau, după caz, de către deținătorul mandatat a documentelor necesare efectuării operațiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberare a unui nou certificat de înmatriculare sau radiere din circulație, stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 19 și, după caz, transmiterea acestora prin mijloace automatizate către organele fiscale locale;
d) verificarea respectării prevederilor art. 159 alin. (5), respectiv alin. (5^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, după caz, în situațiile prevăzute la lit. a) și b);
e) transmiterea datelor necesare declarării în vederea luării în/scoaterii din evidențele organului fiscal local, a dobândirii sau înstrăinării, după caz, a vehiculelor către organele fiscale locale, prin mijloace automatizate;
f) informarea proprietarului sau, după caz, a deținătorului mandatat, cu privire la efectuarea serviciului public electronic solicitat.
alin. (3) Pentru realizarea operațiunilor prevăzute la alin. (2) este necesară confirmarea identității persoanelor solicitante, astfel cum aceasta a fost stabilită cu ocazia accesării platformei informatice prevăzute la alin. (1).
alin. (4) Datele prelucrate prin intermediul platformei informatice prevăzute la alin. (1) nu pot fi prelucrate în alte scopuri, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.
alin. (5) Actele translative ale dreptului de proprietate prevăzute la alin. (2) lit. a) produc toate efectele pe care legea le recunoaște contractelor, atunci când sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru validitatea acestora.
alin. (6) În urma încheierii actului translativ al dreptului de proprietate prin intermediul platformei informatice prevăzute la alin. (1), administratorul acesteia îi aplică sigiliul electronic prin care confirmă perfectarea actului respectiv, îl pune la dispoziția părților în platformă și îl transmite acestora prin intermediul poștei electronice.
alin. (7) Proba încheierii contractului este supusă dispozițiilor dreptului comun în materie de probă și existenței sigiliului electronic aplicat în condițiile alin. (6.
alin. (8) Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, în calitate de administrator al platformei informatice prevăzute la alin. (1), nu răspunde pentru veridicitatea datelor înscrise în actele translative ale dreptului de proprietate prevăzute la alin. (2) lit. a).
alin. (9) Intermedierea încheierii actelor translative ale dreptului de proprietate prevăzute la alin. (2) lit. a) se realizează prin punerea la dispoziția părților, în cadrul platformei informatice prevăzute la alin. (1), a unui model al contractului de înstrăinare-dobândire, în vederea completării cu datele necesare și exprimării voinței cu privire la înstrăinarea, respectiv dobândirea vehiculului. Exprimarea voinței părților se realizează prin parcurgerea în mod corespunzător a pașilor de urmat în platforma informatică prevăzută la alin. (1).
Articolul 11-3
alin. (1) În termen de 5 zile de la data efectuării, prin intermediul platformei informatice prevăzute la art. 11^2 alin. (1), a operațiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulație a unui vehicul, autoritatea competentă de înmatriculare transmite în format electronic organelor fiscale locale competente următoarele informații și documente:
a) datele de identificare ale persoanelor care au dobândit dreptul de proprietate asupra vehiculului care face obiectul respectivei operațiuni, precum și ale deținătorului mandatat, după caz;
b) datele de identificare și caracteristicile tehnice ale vehiculului;
c) confirmarea efectuării operațiunii de înmatriculare, de radiere din circulație sau de emitere a unui nou certificat de înmatriculare, după caz, precum și confirmarea declarării în scop fiscal și de radiere din evidențele fiscale;
d) actele translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor și, după caz, extrasele din contractele de leasing, care să conțină cel puțin părțile, data încheierii contractului și datele de identificare ale vehiculului, precum și procesele-verbale de predare-primire.
alin. (2) Schimbul de date și documente prevăzut la alin. (1) și la art. 11^2 alin. (2) se efectuează prin intermediul:
a) sistemului informatic PatrimVen al Ministerului Finanțelor/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în condițiile stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor; sau b) mecanismului de comunicare stabilit în baza protocoalelor încheiate în temeiul art. 3 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, al ministrului finanțelor publice și al ministrului afacerilor interne nr. 1.069/1.578/144/2016 pentru aplicarea pct. 101 din titlul IX «Impozite și taxe locale» din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016
Articolul 11-4
alin. (1) Prin derogare de la prevederile art. 471 alin. (2)-(5), alin. (6) lit. b) și c), alin. (10), (12) și (14) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, procedura privind declararea în vederea luării în/scoaterii din evidențele organului fiscal local, a dobândirii sau înstrăinării, după caz, a vehiculelor se consideră a fi îndeplinită prin utilizarea platformei informatice prevăzute la art. 11^2 alin. (1) în vederea efectuării operațiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulație a unui vehicul.
alin. (2) Prin solicitarea efectuării operațiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulație a unui vehicul, prin intermediul platformei informatice prevăzute la art. 11^2 alin. (1), și acceptarea termenilor și condițiilor de utilizare a acesteia, proprietarul sau deținătorul mandatat, persoana care înstrăinează sau persoana care dobândește dreptul de proprietate asupra vehiculului, după caz, își exprimă acordul de deschidere sau de închidere a unui raport juridic fiscal, după caz, cu organul fiscal local de la domiciliul acestuia. Drepturile și obligațiile de natură fiscală ce decurg din raportul juridic fiscal sunt opozabile atât acestora, cât și organului fiscal local.
alin. (3) Derogarea prevăzută la alin. (1) nu operează asupra termenelor prevăzute de legislația fiscală pentru declararea în vederea luării în/scoaterii din evidențele organului fiscal local, a dobândirii sau înstrăinării, după caz, a vehiculelor.
Articolul 11-5
alin. (1) Serviciile publice electronice furnizate în condițiile prevăzute de art. 11^2-11^4 se realizează etapizat, în funcție de capacitatea sistemelor informatice și dezvoltarea conexiunilor de la nivelul autorității competente de înmatriculare și de la nivelul organelor fiscale locale.
alin. (2) În vederea inițierii procedurilor de implementare a serviciilor publice electronice, se abilitează Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări să organizeze și să coordoneze platforme-pilot pentru furnizarea de servicii publice electronice de înmatriculare.
alin. (3) În înțelesul alin. (2), platforma-pilot reprezintă ansamblul procedurilor de lucru, al echipamentelor și serviciilor de resortul tehnologiei informației și comunicațiilor ori al tehnologiilor folosite la furnizarea de servicii publice electronice de înmatriculare, în scopul furnizării unor servicii de calitate, fiabilitate și flexibilitate pentru cetățean.
alin. (4) Condițiile de organizare a platformelor-pilot prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 11-6
alin. (1) Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări are calitatea de operator de date cu caracter personal pentru platforma informatică prevăzută la art. 11^2 alin. (1).
alin. (2) În vederea realizării operațiunilor de prelucrare prevăzute la art. 11^2 alin. (2), platforma informatică prevăzută la art. 11^2 alin. (1) se interconectează și se interoperabilizează cu:
a) Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate;
b) Registrul național de evidență a persoanelor;
c) Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne;
d) Sistemul informatic PatrimVen al Ministerului Finanțelor/ Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
e) Registrul central al comerțului;
f) Sistemul național electronic de plată;
g) registrele de evidență a mijloacelor de transport supuse înmatriculării/înregistrării ale organelor fiscale locale.
alin. (3) Datele utilizate pentru realizarea operațiunilor de prelucrare prevăzute la art. 11^2 alin. (2) se stochează pe teritoriul României potrivit nomenclatorului arhivistic aprobat la nivelul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, în conformitate cu Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
alin. (4) La împlinirea termenelor de stocare stabilite prin nomenclatorul arhivistic prevăzut la alin. (3), datele sunt șterse în mod automat prin proceduri ireversibile, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unor proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor.
Articolul 11-7
alin. (1) Platforma informatică este dezvoltată astfel încât să păstreze evidența prelucrărilor realizate.
alin. (2) Evidența prevăzută la alin. (1) este protejată prin măsuri corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și poate fi utilizată numai în scopul monitorizării protecției datelor, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei solicitări de informații și legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru asigurarea securității datelor.
alin. (3) Informațiile conținute de evidența prevăzută la alin. (1) se șterg după o perioadă de 5 ani de la introducerea acestora, cu excepția cazului în care sunt necesare pentru desfășurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs sau a situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor.
alin. (4) Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și autoritățile competente de înmatriculare stabilesc proceduri interne pentru asigurarea conformității cu legislația din domeniul protecției datelor cu caracter personal.
alin. (5) Procedurile prevăzute la alin. (4) includ obligativitatea ca personalul din cadrul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări și din cadrul autorităților competente de înmatriculare, autorizat să acceseze platforma în interes de serviciu, să fie instruit cu privire la regulile de protecție a datelor cu caracter personal anterior validării accesului la platforma informatică și, ulterior, cel puțin o dată pe an.
alin. (6) Instruirea prevăzută la alin. (5) se referă, cel puțin, la următoarele:
a) prelucrarea datelor să fie realizată exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
b) datele să fie prelucrate potrivit procedurilor și prin mijloacele prevăzute de dispozițiile legale aplicabile activităților în cadrul cărora sunt utilizate datele respective;
c) prelucrarea datelor să respecte dispozițiile legale privind protecția datelor cu caracter personal aplicabile activităților în cadrul cărora sunt utilizate datele respective.
alin. (7) Instruirea personalului cu privire la regulile de protecție a datelor cu caracter personal va fi realizată de către fiecare autoritate implicată în parte, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, și Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.