Antena 3 CNN Actualitate Ingrid Mocanu, acuzații grave: 90% din dosarele DNA sunt înscenări

Ingrid Mocanu, acuzații grave: 90% din dosarele DNA sunt înscenări

1 minut de citit Publicat la 11:24 18 Mar 2018 Modificat la 11:24 18 Mar 2018
o_1c8s6ntq6114q1ine11a41hvdgj08.jpg
Sursa foto: foto- Antena 3

Indrid Mocanu a făcut dezvăluiri scandaloase la Antena 3. Avocata a spus că o mare parte dintre dosarele DNA sunt înscenări. 

"Acolo, în această cauză, dacă e adevărat ce spune Victor Ponta, au fost săvârșite fapte penale. Un premier nu poate să afle de nicăieri ce se întâmplă cu anumite dosare ale Parchetelor. Nu poate să știe sub nicio formă că acolo are loc sau urmează să se deruleze un flagrant. El are dreptate, există o posibilitate de interpretare a normei, în sensul că se poate pune întrebarea dacă s-ar putea face un flagrant la un vicepremier sau chiar la un ministru în legătură cu fapte săvârșite în exercițiul funcțiunii. În consituție scrie că urmărirea penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcțiunii de către un ministru se face de președinte sau de Parlament. Și atunci da, se poate pune o astfel de întrebare. Și el spune că le-a spus celor care l-au informat că nu se poate face", a spus Ingrid Mocanu. 

Ponta urmează să afle pe 20 martie sentința în dosarul Turceni-Rovinari, în care procurorii care l-au anchetat au cerut să fie condamnat la închisoare. 

"Fapta reținută în sarcina domnului Ponta e o mizerie, o înscenare. Dosarul nu a ajuns la un complet de culoar. Eu cred că nu va fi condamnat, dar asta nu înseamnă că e mai puțin vinovat de ceea ce s-a întâmplat în această țară. Pentru că ceea ce au făcut ei, domnul Băsescu, urmat de Ponta, nu știm Dragnea ce o fi făcut pe acolo, este ceva cumplit. E mai grav decât faptele de care sunt acuzați. Au construit un regim dictatoriat, ne-am băgat într-un regim de dictatură", a afirmat Mocanu. 

×
Etichete: ingrid mocanu
x close