Antena 3 CNN Actualitate Ingredientele și informațiile despre produse, obligatoriu la vederea consumatorilor. Ordinul a fost publicat în MO

Ingredientele și informațiile despre produse, obligatoriu la vederea consumatorilor. Ordinul a fost publicat în MO

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:44 22 Sep 2022 Modificat la 10:44 22 Sep 2022
Ingredientele și informațiile despre produse, obligatoriu la vederea consumatorilor. Ordinul a fost publicat în MO
Sursa foto: pexels

Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a fost publicat în Monitorul Oficial.

„Când cumperi un produs ambalat, găsești toate detaliile legate de cantități si ingrediente pe ambalajul acestuia. Dacă, în schimb, ajungi la orice formă de alimentație publică, fie că vorbim despre restaurant, fie că vorbim despre fast-food, șansa de a afla ce mănânci este la mâna operatorului economic. Avem dreptul să știm ce și cât mâncăm și dacă pretinsul gust natural nu cumva vine din aditivi. Inițiativa acestui ordin aparține consumatorilor, pe care i-am ascultat, și a fost dezvoltată la nivelul Autorității. Consider că nu despre curajul de a semna vorbim, ci despre responsabilitatea față de consumatori”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Ordinul definește fiecare termen în parte din acest domeniu și specifică faptul că devine obligatorie indicarea informațiilor privind tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20 g în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unitățile de alimentație publică.

Conform aceluiași act, trebuie afișate informații privind declarația nutrițională și a aditivilor utilizați astfel încât acestea să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanță, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii.

În ceea ce privește ultimele două categorii de informații, acestea trebuie să respecte prevederile europene, cele privind declarația nutrițională trebuie să în vigoare și să afișeze valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare.

Informațiile reglementate de ordin trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.

În cazul în care preparatele furnizate de unitățile de restaurație colective sunt oferite spre vânzare în mai multe locuri diferite, în cadrul aceleiași unități, informațiile referitoare la ingrediente trebuie prezentate consumatorului în fiecare dintre aceste locuri.

În cazul preparatelor expuse spre vânzare prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanță, informațiile trebuie să figureze pe suportul de vânzare la distanță, pe eticheta de preț sau pe ambalajul de transport, precum și în orice material publicitar.

×
Etichete: ingrediente
x close