Deşi preotul din Sibiu insistă că sabia nu are statut de icoană, enoriaşii nu s-au putut abţine să nu sărute cutia în care aceasta este păstrată.
Cuprinşi de emoţie, enoriaşii au uitat şi de regulile de distanţare. Unul după altul s-au închinat la icoane şi au pupat sabia lui Ştefan cel Mare. Oamenii nu s-au temut de nimic, pentru că au purtat totuşi mască de protecţie.
Preot: Deşi nu e icoană, sabia domnitorului român ar trebui să-i ajute pe credincioşi în această perioadă zbucimată
"Simt, pur şi simplu, simt cum viaţa mea se aşează şi se aranjează lucrurile", spune o femeie venită la biserică să vadă sabia care i-a aparţinut domnitorului.
Sabia lui Ştefan cel Mare, venerată de enoriaşi
Preotul susţine însă că, deşi nu este o icoană, sabia domnitorului român, care le-a dat multe bătăi de cap otomanilor, ar trebui să-i ajute pe credincioşi în această perioadă zbucimată.
Sabia şi icoana făcătoare de minuni, 10 zile la Sibiu
"Sabia nu este o icoană, este un simbol muzeal, dar care poate sta într-o biserică şi ca un exemplu pentru toţi cei care vor veni aici şi o vor privi şi vor lua aminte la ce a fost frumos în istoria noastră", spune preotul Cătălin Dumitrean.
În biserica din Sibiu a fost adusă şi icoana Maicii Domnului Pantanassa, recunoscută pentru puterile ei tămăduitoare. Sabia lui Ştefan cel Mare şi icoana făcătoare de minuni vor rămâne la Sibiu timp de 10 zile.