Cadrul medical angajat la Spitalul Militar din Pitești a fost audiat într-un dosar de luare de mită după ce asistentul din echipa sa a cerut unui pacient bani pentru a intra în sala de operație.
Totul s-a întâmplat în 2016. Atunci a fost făcută o plângere de către o persoană care spunea că a fost nevoită să dea bani cadrelor medicale pentru o operație a unui bătrân la ochi.
O asistentă a cerut banii. Ea a afirmat că sumele vor ajunge la medicul oftalmolog și medicul anestezist. Dosarul respectiv a fost trimis în judecată, iar asistenta a fost condamnată la închisoare cu suspendare. În ceea ce îl privește pe anestezist, procurorii au constatat că fapta de luare de mită nu există.
Medicul din Pitești a ajuns în atenția publică după ce a făcut o anestezie generală unui copil de patru ani, în urma căruia acesta a murit. S-a stins din viață miercuri seara, la spitalul Grigore Alexandrescu.
După moartea copilului, polițiștii au schimbat încadrarea juridică a faptei și fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Într-o primă declarație dată presei, anestezistul a afirmat că a avut acordul familiei pentru a-l seda pe copil şi că tehnica folosită, numită analgosedare, nu a mai ridicat probleme până acum.
Informații noi din trecutul medicului anestezist din Pitești. A fost audiat într-un dosar de luare de mită