Antena 3 CNN Actualitate Informații bombă din dosarul Tel Drum

Informații bombă din dosarul Tel Drum

<1 minut de citit Publicat la 10:36 29 Ian 2018 Modificat la 10:36 29 Ian 2018
o_1c50guvp2ia5mof3gngkf1qat8.jpeg

Informaţii bombă din dosarul Tel Drum. Din rechizitoriul trimis de procurorii DNA în instanță reiese că reprezentanţii companiei și cei ai unor companii-satelit aveau telefoanele ascultate încă din 2010.

Asta deşi faptele anchetate de procurori sunt din anul 2016.

Pe de altă parte, societatea Tel Drum cere intrarea în insolvenţă. Cererea a fost depusă pe 17 ianuarie, chiar în ziua în care DNA a extins urmărirea penală pe numele societăţii.

Solicitarea Tel Drum se judecă azi la Tribunalul Teleorman, în condiţiile în care, vineri, magistraţii din Bucureşti au decis că firma nu poate fi dizolvată.

 

×
Etichete: insolventa DNA tel drum
x close