Competențele avansate ale informaticienilor români — care parțial sunt și rezultatul moștenirii de pe vremea regimului Ceaușescu, încă de atunci pregătirea în domeniul ciberneticii fiind încurajată — i-au făcut pe aceștia să ajungă unii dintre cei mai buni ''detectivi'' informatici ai Europei. Drept urmare, NATO a apelat la serviciile României pentru a apăra Ucraina de spionajul cibernetic al Rusiei, iar experții români pregătesc în prezent specialiști IT ucraineni și ajută instituții guvernamentale ucrainene.
Autoritățile ucrainene spun că, pe lângă războiul clasic purtat în provinciile separatiste proruse din estul Ucrainei, guvernul rus duce în paralel un război cibernetic împotriva țării lor. Potrivit unor responsabili ucraineni, cu ajutorul României au fost blocate operațiuni de infectare a rețelelor de calculatoare ale guvernului de la Kiev, precum și acțiuni de spionaj cibernetic.
La summitul NATO de anul trecut, din Țara Galilor, s-a decis crearea a cinci fonduri destinate fiecare unui program de consolidare a capacităților defensive ale armatei ucrainene, iar România s-a oferit să conducă programul de apărare cibernetică și a desemnat compania Rasirom să se ocupe de acesta.
Premierul român Victor Ponta a declarat la o întâlnire cu presa străină că România încearcă să devină un lider regional în acest domeniu, motiv ce a determinat NATO să îi atribuie programul de securitate cibernetică a Ucrainei.
Însă nu doar Ucraina beneficiază de pe urma abilităților informaticienilor români, ci și Europol (Oficiul de Poliție al Uniunii Europene). Potrivit șefului acestei instituții, Ron Wainright, 20% dintre experții ei în securitate cibernetică sunt ofițeri ai poliției române, iar 'expertiza pe care specialiștii români o aduc în lupta zilnică împotriva acestei amenințări este extraordinară'.
Faptul că România este astăzi un lider al 'poliției' cibernetice s-ar putea datora și multor hackeri români deveniți cunoscuți la nivel internațional după ce au realizat atacuri asupra rețelelor informatice din SUA, se mai menționează în analiză. Sursa citată amintește de cazul hackerului 'Guccifer', care a accesat mesageria electronică a fostului secretar american de stat Colin Powell și a fostului președinte american George W. Bush, publicând apoi poze intime ale familiei acestuia din urmă.