Petrecerea câmpenească de 1 mai din pădurea Bejan, de lânga Deva, a avut parte de un meniu aproape complet. Au lipsit micii, nu şi muzica populară sau scandalul!
Câţiva tineri s-au luat la bătaie, iar în altercaţie a fost implicată şi o femeie care s-a ales cu nasul spart. Femeia a vrut să-i despartă pe tinerii înfierbântaţi, dar aceştia nu au mai ţinut cot de nimic şi au lovit-o. Jandarmii i-au amendat pe scandalagii, iar victima spune că va depune plâgere la poliţie.
Scandalul a început după ce câţiva tineri s-au luat la ceartă. O femeie a încercat să-i despartă şi a fost agresată de unul dintre scandalagii. În momentul în care şi-au făcut apariţia jandarmii, tinerii au încercat să fugă. Amenzile primite i-au mai liniştit.
Serbarea câmpenească de la Bejan s-a terminat cu un spectacol de muzică populară.