Antena 3 CNN Actualitate Inedit Voi cu Voicu: Parapsihologul Alina Albert, cea mai puternică experiență de dincolo: „I-am spus lui Dumnezeu că eu nu mai pot să repet păcatul, iar a doua zi...”

Voi cu Voicu: Parapsihologul Alina Albert, cea mai puternică experiență de dincolo: „I-am spus lui Dumnezeu că eu nu mai pot să repet păcatul, iar a doua zi...”

1 minut de citit Publicat la 21:21 22 Iul 2017 Modificat la 21:21 22 Iul 2017
o_1blloggnn1lj25k619ug3sc7m8.jpg

Întâlnirea cu Dumnezeu, te face să renunți la ceva la întoarcere, a mărturisit parapsihologul Alina Albert în emisiunea Voi cu Voicu. Aceasta a povestit cea mai puternică experiență pe care a avut-o în moartea clinică și la trezire.

„Fiecare dintre cei care i-am cunoscut au renunțat la ceva. Eu nu mai pot face copii niciodată, este o suferință sufletească. Am pierdut ceva, dar am câștigat ceva în plan spiritual. Puterea de a vindeca sufletește, femei care ajungeau în situația mea. Mă întâlnesc cu femei care erau în aceeași lună de sarcină în care eram eu și au aceeași problemă, dar ele reușesc să le depășească. Nu este meritul meu. Unul dintre păcatele care mi s-au reproșat, a fost acest avort. I-am spus lui Dumnezeu că nu mai pot repeta păcatul. A doua zi a venit la mine o femeie care voia să renunțe la sarcină. Toată vara, am încercat să o conving să nu o facă. Cum să îl întreb seara, iar a doua zi să mi se întâmple asta. Întâlnirea cu Dumnezeu nu are cum să nu lase urme. Majoritatea oamenilor își schimbă viața, atei care devin credincioși. Dumnezeu este talentul însuși. Dincolo nu există întrebare. Ți se răspunde instant”, a povestit parapsihologul.

×
x close