Antena 3 CNN Actualitate Inedit Victor Ponta, subiectul unui ”roast” în luna septembrie

Victor Ponta, subiectul unui ”roast” în luna septembrie

1 minut de citit Publicat la 11:11 02 Aug 2018 Modificat la 11:11 02 Aug 2018
o_1cjsr1gfr8ad3161f7v1cgb4v08.jpg

Victor Ponta va fi subiectul unui ”roast”, în luna septembrie. 

Micutzu, pe numele real Cosmin Nedelcu, a anunţat că Victor Ponta a acceptat să participe la spectacol.

„Da, e pe bune. O să fie prezent. Am venit eu către el cu propunerea, pentru că m-a tot menţionat în interviuri după acel stand-up pe care l-am făcut, despre el şi Iohannis, care pare că l-a influenţat destul de mult şi cred că de aici a venit şi deschiderea către acest roast. Nu a acceptat imediat, a durat cam un an. Eu am insistat. O dată la câteva luni mai puneam o întrebare unor apropiaţi de-ai lui“, a declarat Micutzu pentru adevarul.ro.

Un ”roast” este un tip de show de comedie, în care un invitat este ținta tuturor glumelor. Așezat de obicei în mijloc și, uneori, însoțit de prieteni sau familie, acesta este subiectul ironiilor, menite să amuze o audiență mai mare. Glumele nu se rezumă doar la invitat, putând fi ”atacați” și cei prezenți alături de el. Desigur, totul se face în spiritul comediei și se presupune că cei care sunt ironizați înțeleg acest lucru. Întotdeauna, cei care ajung subiect pentru un ”roast” sunt persoane cu notorietate. Acest tip de show este popular în SUA de mai bine de o jumătate de secol.

 

×
Etichete: Victor Ponta
x close