Antena 3 CNN Actualitate Inedit La aproape 47 de grade Celsius, o ursoaică și-a dus puii la piscină, în mijlocul valului de caniculă care a lovit Canada

La aproape 47 de grade Celsius, o ursoaică și-a dus puii la piscină, în mijlocul valului de caniculă care a lovit Canada

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 23:18 29 Iun 2021 Modificat la 23:30 29 Iun 2021
o_1f9cmm5j31ol5193k1gjq20o1j96b.jpg

Piscina lui Lyle Torgerson a fost vizitată de de ursoaică și de cei doi pui duminică, după prânz.

Bărbatul spune că, mai întâi, ursoaica și-a învățat puii să urce în copaci.

"Apoi au observat piscina și au realizat că ar face o baie după orele epuizante de școală", a apreciat el.

Trio-ul sălbatic s-a răcorit în voie în piscină. Unul dintre pui s-a dovedit expert la înot, în timp ce al doilea îl observa de pe margine.

Imaginile filmate arată cum mama puilor se bagă parțial în piscină.

Ursulețul rămas pe margine testează rezistența izolației care înfășoară o conductă, fără s-o avarieze.

Proprietarul, care a tratat incidentul cu umor, se întreabă când vor reveni urșii să se răcorească, dat fiind că efectul de "dom termic" deasupra Canadei continuă.

Luni, în această țară a fost consemnată cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată: 47,6 grade Celsius.

Recordul a fost stabilit în Lytton, localitate situată tot în Columbia Britanică.

Recordul de luni îl doboară pe cel stabilit cu doar o zi înainte: 46,6 grade, tot la Lytton.

"Domul termic" afectează și nord-vestul Statelor Unite, unde s-au înregistrat temperaturi fără precedent - 46 de grade la Portland (Oregon) și 43 la Seattle (Washington), conform datelor Serviciului Național de Meteorologie din SUA.

×
x close