Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un turist ce făcea cu mașina traseul Scoția - R. Moldova a rămas blocat în România. Greșeala care putea să-i fie fatală

Un turist ce făcea cu mașina traseul Scoția - R. Moldova a rămas blocat în România. Greșeala care putea să-i fie fatală

1 minut de citit Publicat la 15:00 25 Ian 2020 Modificat la 15:00 25 Ian 2020
Un turist ce făcea cu mașina traseul Scoția - R. Moldova a rămas blocat în România. Greșeala care putea să-i fie fatală
Foto: ISU Hunedoara Facebook

Un bărbat s-a rătăcit cu maşina pe un drum judeţean din Ţinutul Pădurenilor, în zona montană a judeţului Hunedoara, după ce, venit din Scoţia, şi-a setat GPS-ul să-l ducă pe drumul cel mai scurt spre Chişinău, în Republica Moldova.

Şoferul a fost salvat de pompierii militari din Deva, după ce a cerut ajutor la numărul de urgenţă 112, a informat sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

"După o misiune dinamică de aproximativ 3 ore, turistul a fost găsit în apropierea satului Poieniţa Tomii. Temerarul le-a relatat pompierilor deveni că a pornit din Scoţia cu destinaţia Republica Moldova, iar în judeţul Hunedoara a setat GPS-ul să-l ducă la Chişinău, pe drumul cel mai scurt", precizează ISU Hunedoara.

Deşi se deplasa cu un autoturism off road, drumul cel mai scurt spre casă s-a dovedit o mare problemă pentru şoferul imprudent. Bărbatul a intrat în panică în momentul când nu a mai putut continua deplasarea, fiind blocat pe drumul judeţean, de munte, acoperit cu un strat de zăpadă îngheţată.

La sosirea la faţa locului, pompierii militari au verificat starea de sănătate a bărbatului, în condiţiile în care acesta a fost nevoit să aştepte echipajul de salvare la o temperatură -12 grade Celsius.

Sprijiniţi cu un tractor de la Serviciul Voluntar de Situaţii de Urgenţă din comuna Veţel, pompierii militari au reuşit să scoată autoturismul 4x4 din şanţ şi să-l conducă apoi pe şofer spre un loc sigur.

"După aşa o aventură, bărbatul şi-a continuat drumul spre casă decis să nu mai seteze niciodată GPS-ul pe 'drumul cel mai scurt', în zone pe care nu le cunoaşte, ci pe traseul cel mai sigur", au conchis pompierii militari. 

×
Etichete: turist ratacit
Parteneri
x close