Regele unui trib din Africa de Vest a revenit în Canada, unde muncește ca grădinar, pentru a face rost de bani pentru supușii lui, scrie The Independent.
Eric Manu a devenit rege anul trecut, după decesul unchiului său, în vârstă de 67 de ani.
După ce a trăit timp de trei ani în Canada, împreună cu soția și fiul său, Eric Manu s-a întors în Ghana să-și asume rolul de rege.
Dar acum, șeful tribului Akan, situat în satul Adansi Aboabo nr. 2, a revenit în Canada și la vechea lui slujbă, pentru a face rost de bani.
Șeful lui din Canada îi înțelege situația și încearcă să-i ajute comunitatea cu lucruri indispensabile unui trai decent.