Vladimir Putin este de departe cel mai puternic om din Rusia, dar a fost și unul din cei mai căutaţi spioni, care şi-a petrecut zeci de ani într-un birou prăfuit din Germania, aflat pe Angelikastrasse, numărul 4.
Vladimir Ussolzev, colegul de birou al "Micului Volodea", îl descria ca pe un bărbat care se conforma ordinelor şi pragmatic convins.
Germanii de la Der Spiegel i-au luat un interviu lui Ussolzev, pe când acesta se pregătea să îşi publice o carte în care îl analiza pe Putin din prisma convorbirilior şi întâlnirilor pe care le-au avut. Ussolzev povesteşte despre viaţa lor din biroul din Dresda, birou cu o importanţă redusă pentru ruşi, în comparaţie cu alte birouri de informare din Germania Estică.
"Duceam o viaţă relativ izolată. Parcă eram astronauţi într-o misiune îndelungată. Parcă am fi fost nişte jucători de sah, pe care şefii serviciilor secrete ne plasau după bunul plac pe placa strategică de joc. Duceam o viaţă plină de intrigi de partid inutile şi prăfuite, scriam dosare şi dădeam lecţii de partid "independenţilor", declara Ussolzev.
Coleg de birou cu Putin, Vladimir Ussolzev îi îndulceşte imaginea de om dur, spunând că actualul preşedinte se bucura ca un copil atunci când punea mâna pe faimoasa revista Neckermann şi o devora ca un iubitor de modă.
"Biroul în care munceam noi se asemăna cu o debara, cu un loc unde sunt aruncaţi spre păstrare spionii de mâna a doua, care nu fuseseră aleşi pentru posturile faimoase de la Bonn sau Hamburg. Primeam un salariu de 1.800 de mărci, dar ne bucuram când prindeam banane şi reviste Neckermann", continuă mărturisirile Ussolzev.
"Adevărata preocupare a lui Putin a fost identifiacarea potenţialilor agenţi KGB şi a informatorilor cu valoare. El era persoana care făcea un triaj important pentru KGB. Putin se întâlnea cu viitorii informatori în maşini sau zone izolate din apropierea Dresdei", continuă articolul din Der Spiegel.
"Mai mult, Putin a fost implicat şi în grupul de elită Lutsch, dar nu s-a ocupat cu înlăturarea lui Erich Honecker, secretarul general al RDG", scriu jurnaliştii germani.
Putin se mai ocupa şi cu "furtul de ştiinţă". Orice lucrare de licenţă sau disertaţie care era trimisă către intelectualii Germaniei de Est era oprită şi studiată cu mare atenţie de Putin, la Dresda. Aceste lucrări erau de foarte multe ori însuşite de ruşii care pretindeau că le-au scris.
În încheierea interviului, Ussolzev declara că nu se aştepta ca Putin să aibă o asemenea carieră politică. Nimic din caracterul său nu ar fi prevestit această ascensiune impresionantă.