Cavalerii Evului Mediu isi petreceau foarte mult timp plecaţi de acasa. Ii atragea mai ales calea Orientului, unde se ocupau cu alungarea musulmanilor din Ierusalim.
Si nu ar fi vrut sa isi paraseasca locurile de bastina cu inima grea, impovaraţi de gandul ca soţiile lor, singure atatea luni si chiar ani, si-ar putea gasi pe altcineva care sa le umple singuratatea, scrie Historia.ro.
Mai degraba le-ar fi obligat sa poarte o centura de castitate, care le-ar fi pecetluit corpul in zona abdominala si genitala. Cavalerul insusi ar fi fost cel care ar fi incuiat “podoaba”, luand cheia cu sine in Tara Sfanta. Odata revenit acasa, peste un an-doi, ar fi descuiat ustensila si totul ar fi revenit la normal. O chestiune simpla, sigura si cu totul fantasmagorica.
Mare senzaţie a facut in anul 1889 anticarul si etnograful Anton Pachinger, in varsta de numai 25 de ani, care a facut o descoperire cel puţin controversata. Acesta a afirmat ca ar fi scos la iveala in apropiere de orasul austriac Linz un mormant al unui personaj feminin, decedat prin secolul al XVI-lea. Bazinul scheletului ar fi fost prevazut cu o centura de castitate.
O teorie ceva mai plauzibila ar fi aceea cum ca mitul centurii de castitate ar fi inceput sa circule in perioada barocului timpuriu, atunci cand reprezentanţii sai au pictat Evul Mediu in culori foarte sumbre. Cu precadere cei care se ocupa de istoria medicinii se indoiesc serios ca femeile, in condiţiile igienei precare a Evului Mediu si chiar si a epocii moderne ar fi putut supravieţui purtand atata timp, fara intrerupere, un corset de fier. In niciun caz pe durata unei cruciade intregi. Centura de castitate nu pare a fi asadar, la fel ca mult alte asa-zise realitaţi istorice, mai mult decat un produs al imaginaţiei secolelor urmatoare.
