Islanda este țara unde nu există armată, iar conform Indicelui Global al Păcii, aceasta este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.
Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa.
Potrivit businessmagazin.ro, Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason
"Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda", a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. "Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp - n.n.) costă 50-55 euro pe lună", a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.
Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit vneiturile aduse de pescuit.
"Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta", spune şi jurnalistul Egill Helgason.