Antena 3 CNN Externe Stonehenge ar putea intra pe lista patrimoniului UNESCO în pericol. Celebrul sit preistoric este amenințat de un tunel rutier

Stonehenge ar putea intra pe lista patrimoniului UNESCO în pericol. Celebrul sit preistoric este amenințat de un tunel rutier

Stonehenge ar putea intra pe lista patrimoniului UNESCO în pericol. Celebrul sit preistoric este amenințat de un tunel rutier
Complexul preistoric Stonehenge. Sursa foto: Getty Images
de Mia Lungu    |    27 Iun 2024   •   10:00

UNESCO vrea să înscrie complexul Stonehenge din sud-estul Angliei pe lista patrimoniului mondial în pericol, din cauza proiectului unui tunel rutier care ar trebui să treacă foarte aproape de celebrul sit preistoric, a anunţat luni această agenţie din cadrul ONU, informează AFP, potrivit Agerpres.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Într-o scrisoare ce a putut fi consultată de AFP, Comitetul patrimoniului mondial a recomandat înscrierea complexului Stonehenge pe această listă "în vederea mobilizării unui sprijin internaţional".

Înscrierea trebuie însă să fie votată de statele membre din Comitetul patrimoniului mondial, care se vor reuni la New Delhi începând din 21 iulie. Potrivit unui diplomat contactat de AFP, şansele sunt foarte mari ca statele să valideze această decizie.

Construit pe etape între anii 3000 î.Hr şi 2300 î.Hr, complexul Stonehenge este unul dintre cele mai importante monumente megalitice preistorice din lume prin mărimea lui, planul său sofisticat şi precizia sa arhitecturală.

Celebrul ansamblu neolitic este aliniat cu axa Soarelui în timpul solstiţiilor de vară şi de iarnă.

UNESCO: Stonehenge este „cel mai sofisticat cerc de pietre preistorice din lume din punct de vedere arhitectural”

Pietrele lui în poziţie verticală şi care alcătuiesc cercuri misterioase atrag în fiecare an, pe 21 iunie, mii de persoane - curioşi, adoratori ai Soarelui şi neo-druizi - la răsăritul Soarelui pentru a participa la sărbători păgâne prin care este celebrat solstiţiul de vară.

Stonehenge este "cel mai sofisticat cerc de pietre preistorice din lume din punct de vedere arhitectural", consideră UNESCO, care l-a declarat sit al patrimoniului mondial în 1986.

Cu toate acestea, Guvernul britanic a dat undă verde în iulie 2023 proiectului unui tunel rutier ce ar trebui construit în proximitatea sitului. Justiţia din Regatul Unit blocase o primă versiune a proiectului în iulie 2021, exprimând o serie de îngrijorări legate de impactul său asupra mediului.

Administratorul reţelei rutiere National Highways a explicat că proiectul de renovare a autostrăzii A303, o axă rutieră foarte frecventată, va permite fluidizarea circulaţiei şi că tunelul cu o lungime de aproximativ 3 kilometri va reduce neplăcerile cauzate de traficul rutier din vecinătatea sitului.

Însă un comitet de specialişti a considerat că proiectul i-ar cauza complexului Stonehenge "un prejudiciu permanent şi ireversibil".

Tunelul ar trebui săpat în perimetrul sitului, a precizat acelaşi diplomat: Guvernul de la Londra a decis să valideze proiectul "în pofida alertelor repetate transmise de Comitetul patrimoniului mondial începând din 2017 şi a avertismentelor repetate ale experţilor săi".

Fapt rar, în 2021, UNESCO a decis să retragă portul comercial din Liverpool de pe Lista patrimoniului mondial, ca urmare a unor lucrări de renovare care, potrivit acestei agenţii din cadrul ONU, au "afectat autenticitatea şi integritatea sitului".

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Congresul USR decide cum se împarte puterea sub șefia Elenei Lasconi
x close