Super Luna, fenomentul astronomic al anului, când Luna va fi în cel mai apropiat punct de Pământ, va atinge punctul culminant în această noapte.
Luna este deja mai strălucitoare și are o culoare mai roşiatică decât în restul anului, însă intesitatea maximă va fi în această seară, după ora 21 şi 30 de minute.
Luna Plină este vizibilă o dată pe lună. Orbita Lunii în jurul Pământului nu este perfect rotundă ci eliptică aşa cum îi spun specialiştii. Adică uşor curbată.
Ca urmare, în fiecare lună, astrul nopții fie se apropie cel mai mult de Pământ, adică la perigeu, fie se situează cel mai departe de Pământ, adică la apogeu.
"Este o coincidenţă interesantă. Este şi lună plină, dar şi luna se găseşte la perigeu. Deci distanţa între Pământ şi Lună este minimă. Deci, din acest motiv luna va apărea puţin mai mare în diametrul ei aparent. Când distanţa dintre Pământ şi Lună este minimă, spunem că care loc Super Luna", a declarat astronomul de la Observatorul Galați, Ovidiu Tercu.
Super Luna arată mai strălucitoare decât Lun Plină obișnuită. Diametrul unei SuperLuni este cu aproximativ 7- 14% la sută mai mare decât cel al Lunii Pline.
Şi strălucirea unei Super Luni este mai mare cu până 30 la sută faţă de una obişnuită.