Era căsătorită de ceva timp cu un bărbat despre care a aflat cel mai neașteptat secret.
Bărbatul a susținut că este agent secret și că pleacă în misiuni. Însă, adevărul a ieșit la iveală, după ce femeia a primit un telefon. A crezut că trăiește un coșmar, dar în curând avea să descopere că era purul adevăr și că în tot acest timp a trăit o minciună.
Mary Turner Thomson, 53 de ani, din Edinburgh, Marea Britanie, a aflat că soțul său american, William Allen Jordan, are încă trei soții.
De asemenea, bărbatul avea cel puțin 13 copii cu șase femei diferite, spunându-le la toate că pleacă în misiune ca să-și justifice absența.
„L-am cunoscut pe William online, pe când îmi creșteam singură bebelușul de nouă luni. Era fermecător. Am început să ne întâlnim și m-a cerut de soție după două săptămâni. I-am spus: „Nu”, dar ne-am logodit și ne-am căsătorit. După șase luni, am rămas însărcinată, ceea ce a fost o surpriză pentru că mi s-a spus că nu mai pot face copii”, a povestit femeia, potrivit The Sun.
În luna aprilie 2006, femeia a primit un telefon de la altă femeie, care i-a spus că este cealaltă doamnă Jordan.
„Timp de o oră , am ascultat-o pe Michelle povestindu-mi viața. Mi-a spus că ea și soțul meu, tatăl celor doi copii ai mei, au fost căsătoriți timp de 14 ani și au cinci copii împreună. A avut numeroase aventuri și are copii și cu bona. Am rămas însărcinate cam în aceeași perioadă.”, a povestit femeia.
Ce a urmat este lesne de înțeles. William Allen Jordan a fost condamnat pentru bigamie, posesie ilegală de arme, fraudă. A primit o condamnare de cinci ani, din care a executat doi ani și jumătate, după care a fost deportat în Statele Unite.