Olufemi S. Olomola, în vârstă de 38 de ani, este acuzat că nu i-a lăsat pe clienții săi să coboare din mașină, atunci când a decis să pornească pe urmele celui care i-ar fi lovit autoturismul, scrie CNN.
Tot incidentul, care s-a petrecut în Virginia, SUA, a fost transmis live, pe Facebook, chiar de către clientul șoferului de Uber.
În imagini se vede că bărbatul din spatele volanului își ignoră clienții care îl imploră să oprească, speriați de viteza cu care se deplasează.
”Lasă-ne să coborâm, avem patru copii!”, spune femeia.
”Nu pot să-l las să scape”, le-a răspuns șoferul de Uber, care trece pe lumina roșie de la semafor de mai multe ori, spre disperarea pasagerilor săi.
Într-un comunicat oficial, compania Uber și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acest tip de comportament și a anunțat că a renunțat la serviciile șoferului în cauză. Mai mult, Uber și-a anunțat totala deschidere în fața anchetatorilor care se ocupă de acest caz.