Și-a comandat o rochie pe internet, dar a rămas uimită când curierul i-a înmânat un pachețel.
Șocul a fost și mai mare atunci când l-a deschis. Înăuntru, studenta de 18 ani, din Dublin, a găsit o rochițică prin care se vedea totul.
Jodie Howard a postat un filmuleț pe Twitter, în care și-a arătat noua achiziție, pentru care a scos din buzunar 28 de lire sterline.
„Am fost emoționată când a venit, dar șocată când am văzut mărimea pachetului”, a povestit fata, care a recunoscut că produsul care i-a ajuns nu avea nicio legătură cu ceea ce văzuse în fotografii, scrie The Sun.