Antena 3 CNN Actualitate Inedit S-au născut în aceeaşi zi, dar nu sunt gemene. Aşa ceva nu s-a întâmplat decât de 10 ori pe planetă. Care este explicaţia

S-au născut în aceeaşi zi, dar nu sunt gemene. Aşa ceva nu s-a întâmplat decât de 10 ori pe planetă. Care este explicaţia

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 17:56 19 Noi 2016 Modificat la 17:56 19 Noi 2016
gemeni.jpg
Foto: pixabay.com

Australienii Kate şi Peter Hill au reușit să aducă pe lume două fetiţe cu totul şi cu totul speciale. Mama a rămas însărcinată, practic, de două ori pe parcursul a numai 10 zile, potrivit Realitatea.net.

Specialiștii spun că sunt doar zece cazuri de acest fel în lume. Kate Hill (37 de ani) şi Peter Hill (41 de ani) din Brisbane îşi doreau cu disperare să aibă un copil. În 2006, australianca a fost diagnosticată cu sindrom ovarian polichistic şi a făcut tratamente hormonale pentru a rămâne însărcinată. Şi iată că minunea s-a întâmplat, de două ori, anul trecut. Culmea este că femeia a rămas din nou gravidă la numai zece zile după ce rămăsese prima oară gravidă.

Femeia le-a adus pe lume pe micuţele Charlotte şi Olivia, astăzi în vârstă de 10 luni. Fiecare s-a născut cu propria placentă. Fetiţele au venit pe lume, natural, cu două zile înainte de data când mama era programată pentru o operaţie de cezariană. Curios este că prima a ieşit din uter Olivia, care a fost concepută cu zece zile mai târziu decât Charlotte.

De obicei, femeile nu mai au ovulatie după ce au rămas însărcinate. Ea a avut, de aceea a rămas gravidă, când era deja gravidă. După ce s-au născut, fetiţele aveau mărimi şi greutăţi diferite, sânge diferit şi medicii au descoperit că au avut fiecare altă dezvoltare în uter.
 

×
Etichete: Australia gemene
x close