Cei care au o rudenie pe care o înmormântează sunt supuşi la o serie de cheltuieli neprevăzute, una dintre acestea fiind chiar taxa pe tras clopotul la înmormântare.
În ultima şedinţă a Consiliului Local Satu Mare, consilierii locali au aprobat taxele care vor fi practicate la nivelul municipiului Satu Mare în anul 2017, pentru diferite servicii, scrie Adevărul.
Astfel, pentru ca la o înmormântare cineva să aibă parte de sunetul clopotelor, se va plăti 21 de lei. De asemenea, cei care doresc asistenţă tehnică, alta decât săpatul gropii, trebuie să scoată din buzunar suma de 208 lei. Pentru asistenţă la montarea pietrei funerare se plăteşte 31 de lei iar pentru întreţinerea cimitirului pe un an de zile taxa este de 33 de lei.
De asemenea se plăteşte chiar şi pentru ridicarea capacului. Dacă este vorba de o criptă de două persoane, dacă acestea sunt suprapuse, atunci taxa este de doar 115 lei, dar dacă este vorba de o criptă cu două persoane alăturate şi capacul este mai mare, taxe creşte şi ea, la 213 lei.
.