Ninsorile au creat haos în toată Europa, mai ales pe șosele și pe caile ferate. Același lucru s-a întâmplat și în Marea Britanie, însă un grup de tineri a profitat de acest lucru.
Blocați în tren peste zece ore din cauza zăpezii, un grup de tineri din Marea Britanie s-a hotărât repede să facă haz de necaz și i-au invitat și pe ceilalți pasageri ai trenului să privească partea bună.
Tinerii au început să cânte, au dat drumul la muzică și și-au transformat călătoria într-o petrecere.
„Am încercat să ne păstrăm pozitivi. Când s-a întunecat, cineva a început să cânte. O fata care călătorea cu noi era extrem de speriată și îi era frig. I-am dat hainele de pe noi și am încercat să-i dăm bună dispoziție”, a povestit unul dintre pasageri, potrivit metro.co.uk.