Celebrul miliardar Richard Branson, patronul companiei aeriene Virgin Air, și-a surprins unul dintre angajați dormind în timpul servicului. Cunoscut pentru atitudinea sa degajată, Branson a făcut imediat o poză alături de somnorosul angajat și a postat-o pe blogul companiei Virgin, alături de mesajul:
„Am intrat fără să anunț în biroul din aeroport ca să văd ce fac membrii echipei. Și l-am suprins pe tipul ăsta dormind în timpul serviciului. Wow! Să vedeți cât de șocat a fost când l-am trezit și a dat cu ochii de mine. Probabil credea că încă visează pentru că a adormit la loc imediat. Ca să fiu sincer, omul se odihnea puțin, după multe ore de muncă”.
Deși să ațipești la serviciu nu este o idee foarte bună, experții în psihologie susțin că un moment discret de odihnă la birou poate crește productivitatea.
Arianna Huffington, editor și cofondator al Huffington Post, susține idea amenajării unui spațiu în redacții în care angajații să poată trage câte „un pui de somn” din când în când.