Pe 20 octombrie 1979, seara, soția lui Nicolae Ceaușescu suferă un accident auto în zona Schitului Ostrov din Vâlcea..
Conform documentelor existente la Departamentul de Stat al SUA, publicate de wikileaks.com, Elena Ceaușescu este internată la Spitalul ”Elias” din București. S-a zvonit că a ajuns fie la Paris, fie la Viena, fie la Moscova. Se pare că a avut și un picior rupt. ”În orice caz, nu a mai apărut în public din 17 octombrie”, se arată în arhiva americanilor. Pe 30 octombrie, aceștia scriu că ”zvonurile au fost confirmate de unii demnitari români, precum Mircea Răceanu, care a spus că nu poate preciza cu exactitate locația”. ”A adăugat doar că Elena Ceaușescu a fost rănită serios”. Soția dictatorului va dispărea, vreme de o lună, din viața publică, reapărând abia pe 19 noiembrie, ”mult mai slabă și cu o coafură diferită”. Este momentul în care apar primele zvonuri: Ceaușeasca are un vis, în care i se cere să salveze o biserică! Da, ea, cea care a ras de pe suprafața pământului Biserica Enei, după cutremurul din 1977, ea, cea care avea să spună ”Jos porcăria!”, în iunie 1987, demolând faimoasa ”Sf. Vineri”, ea, cea care avea o ură neîmpăcată împotriva lăcașelor de cult, dar și a cimitirelor (vezi ”cazul” Lacul Morii) da, ea, se trezește și cere ca insulița, cu tot cu biserică, să fie salvate!!! ”O săltați și o scoateți din ape, clar?”, se pare că ordonă.
Continuarea, pe A1 Premium.