Se credea odată că, întrucât articolele de îmbrăcăminte precum cămășile sunt purtate aproape de piele, pot absorbi unele "vibrații" ale purtătorului lor.
Astfel când, un copil arăta slăbit, părea să fie bolnav, se arunca într-o apă cămașă lui. Dacă aceasta plutea, însemna că își va reveni în curând; dacă, însă, se cufunda, era un semn că sănătatea sa era în mare primejdie, potrivit Diane.ro.
Fiindcă se consideră că o cămașă poate păstra aura ori chiar vigoarea celui care a purtat-o, era recomandat că un copil să o îmbrace numai pe cea a tatălui sau, și nu pe a altora, ce-l puteau "molipsi" de păcate și slăbiciuni.
În Serbia, se spunea că dacă scutecele unui bebeluș erau confecționate din poalele din spate ale cămășii tatălui său, acesta urma să fie foarte sănătos și să nu scânceasca vreodată.
În caz că cineva își încheia greșit nasturii de la cămașă sau o îmbrăca pe dos, trebuia să fie pregătit să aibă ghinion.
Se obișnuia că mireasa să dea în dar soacrei sale o cămașă fără gură, astfel încât soacră-să să nu aibă gură în casa ei, să o lasă să-și vadă de propria gospodărie.
În magia românească, există credința că vrăjitoarele care descântă țin în mâna stângă o căiță sau cămașa unui strigoi. În același timp, se zicea că solomonarul se năștea într-o cămașă vrăjită, ce-i dăruia putere peste balauri.
