Antena 3 CNN Actualitate Inedit Suma uriașă cerută de un român pentru un frigider Fram din 1960 pe un site de anunțuri

Suma uriașă cerută de un român pentru un frigider Fram din 1960 pe un site de anunțuri

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 20:17 19 Mai 2022 Modificat la 16:23 20 Mai 2022
dwegu

Pe internet, unele aparate casnice din anii comunismului sunt puse la vânzare la prețuri incredibile, în funcție de starea acestora și de potențialul pe care îl vede vânzătorul.

Pe un cunoscut site de anunțuri, cineva vinde un frigider Fram funcțional produs tocmai în 1960.

"Frigider Fram în stare de funcționare, de la 1960. Se poate folosi în starea actuală sau schimba motorul pentru.un consum mai mic", precizează vânzătorul în anunț. 

Prețul cerut de acesta: 850 de lei. Nu se precizează dacă prețul este negociabil. Cert e că pentru bani mai puțini poți cumpăra azi un frigider produs în 2022, ce-i drept nu cu un nume atât de popular cum este Fram.

La sfârșitul anilor '50, se fabricau la fabrica Klement Gottwald din București, devenită ulterior Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti, frigiderele Pinguin. Modelul a fost perfecționat și produs, din 1961, sub numele de Fram.

În 1963, autoritățile comuniste au mutat producția frigiderelor Fram la fabrica de armament de la Sadu, județul Gorj, ultimele Fram fiind scoase pe piață la sfârșitul anului 1979, potrivit Republica.ro.

Recent, marca de frigidere Fram, celebră în țara noastră în anii '60-'70, a fost readusă pe piață de o companie importantă din România.

×
Etichete: Fram frigider
x close