O studentă la Oxford a fost considerată de o instanță din Marea Britanie "prea deșteaptă pentru închisoare", chiar dacă tânăra a recunoscut că și-a înjunghiat iubitul în picior, în timpul unei altercații.
Lavinia Woodward, o „studentă strălucită la medicină”, cu șanse mari de a ajunge un chirurg renumit, a evitat închisoarea după ce un judecător a considerat că sentința în cazul ei trebuie suspendată, doar pentru a nu-i pune în pericol parcursul academic, scrie Daily Mail.
Judecătorul Ian Pringle i-a suspendat sentința de 10 luni de închisoare sugerând astfel că ar fi ”prea severă” pentru o studentă atât de deșteaptă, spre furia opiniei publice din Marea Britanie.
Astfel, tânăra rămâne în libertate, atâta timp cât nu va comite o altă infracțiune.