Bridgette Anne, o mămică din Minnesota, și-a deschis sufletul și a postat o fotografie cu ea în lacrimi, alături de un mesaj emoționant.
„Toată lumea crede că dacă stai acasă ca mamă cu norma întreagă este ușor.
- că suntem norocoase că nu trebuie să muncim.
- că suntem leneșe.
- că nu este o muncă "adevărată," așa că nu avem de ce să ne plângem.
Dar adevarul este copleșitor.
Nu poți face nimic să schimbi asta. Nu te poți bucura de o ceașcă de cafea, nu poți citi, nici măcar nu poți să te duci la toaletă fără ca cineva să nu plângă sau să nu te prindă de picior.
Nu ai pauze decât atunci când bebeluul doarme. Și folosești aceasta perioada de timpe pentru a face curățenie sau ordine prin casă.
Te chinui să găsești modalități pentru a-ți distra puiul cel puțin 12 ore pe zi.
Porți aceleași haine care miros a transpirație, dar te gândești că nu le schimbi pentru că deja sunt pătate și nu are rost să strici și alte haine.
Te încui în baie și țipi într-un prosop în timp ce lacrimile îți curg pe obraji, pentru că ai nevoie de câteva secunde pentru a respira, în timp ce piciul tău bate la ușă și vrea să între în baie.
Am fost una dintre persoanele care a judecat mamele care stau acasă. Acum mi-a venit și mie rândul. Oamenii care au spus că vor fi acolo să mă ajute au dispărut. Așadar, am rămas cu acest sentiment copleșitor plin de eșec.
Casa mea este câteodată curată, câteodată murdară, vasele sunt nespălate, azi am țipat deja de câteva ori, am plâns și m-am simțit atât de vinovată pentru că puiul meu a fost martor la toate astea.
Dar sunt singură... și iar singură”, a scris Bridgette Anne pe Facebook.