Athos Salomé, un medium brazilian supranumit "Nostradamus cel viu", a dezvăluit că inteligența artificială va aduce o "răceală" în lume, iar cel care o va domina va avea puterea de a aduce o uriașă instabilitate "financiară și emoțională".
Brazilianul a mai precizat, de asemenea, că lumea va avea parte de un număr imens de "revelații" științifice și tehnologice, iar acestea vor dezlega multe dintre misterele care înconjoară mintea umană.
Se pare că această afirmație face trimitere la ascensiunea ChatGPT de la OpenAI și a chatbotului AI Bard de la Google, care vor fi lansate în curând.
Preziceri care s-au împlinit
"Nostradamus cel viu" a prezis numeroase evenimente importante, precum moartea reginei Elisabeta sau pandemia COVID-19.
De asemenea, Athos Salomé a dezvăluit cu mult timp înainte faptul că Argentina va învinge Franța la Cupa Mondială de anul trecut.
Mai mult, aplicația ChatGPT de la OpenAI devine din ce în ce mai populară în rândul oamenilor, fiind vorba despre o ascensiune pe care brazilianul a anunțat-o deja.
Un judecător brazilian a recunoscut, la începutul acestei luni, că a folosit chatbot-ul AI pentru a-și confirma decizia dacă asigurarea unui copil autist ar trebui să acopere toate costurile tratamentului său medical.
Avertisment despre obsesia lumii pentru Metaverse
Firma de consultanță în afaceri McKinsey & Company a dezvăluit că lumea tehnologiei a cheltuit, în 2022, peste 120 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea metaversului.
Site-ul de tehnologie Gizmodo a raportat, la începutul acestei luni, că Meta, compania mamă a Facebook, cheltuia singură un miliard de dolari pe lună pentru proiectul Metaverse.
Cu toate acestea, Athos Salomé avertizează că obsesia lumii pentru Metaverse ar putea declanșa conflicte mari, devenind "un fel de evadare din mediul social în care locuiește acest 'dominator', care creează o nouă dimensiune", potrivit DailyStar.