Această poveste a început cu mulți ani în urmă, iar acum seamănă mai mult cu un film decât cu realitatea. Ucraineanca Mokrina Yurzuk și italianul Luigi Pedutto s-au cunoscut în 1943 în lagărul german pentru prizonierii de război, aflat în Austria. Tinerii îndată au atras atenția unul asupra celuilalt.
„Cât este de frumoasă! Trebuie să o protejez. Iar gropițele de pe obrajii ei!” — s-a gândit el. „Cât este de slab! Îl voi hrăni” — i-a trecut ei prin minte ca răspuns. De atunci aceste două destine evoluau ca unul singur. În următorii doi ani tinerii se țineau întruna de mâini și niciodată nu-și luau ochii unul de la altul.
Mokrina nu vorbea italienește, iar el nu știa niciun cuvânt rusesc. Însă îndrăgostiții nici nu aveau nevoie de așa ceva — privirile și atingerile spuneau mult mai multe. „Știam să zic „Te iubesc” în italiană. Până să-l cunosc pe Luigi nu mai spusesem nimănui asemenea cuvinte” — povestește Mokrina.
1945. Victoria. Însă pe fondul fericirii generale cauzată de aceasta tinerii arătau ca niște condamnați. Ei înțelegeau că italianul nu va fi primit în URSS, iar tinerei ucrainence nu i se va permite să plece în Italia, care a fost cândva nazistă. Dragostea lor era prea perfectă pentru realitate. Mokrina a fost luată aproape cu forța din lagărul de concentrare.
Luigi se uita trist în urma ei. El strângea în mână o foiță cu adresa și o șuviță de păr a Mokrinei, pe care a tăiat-o pe ascuns în noaptea dinaintea despărțirii. „Ți-o voi returna. Neapărat ți-o voi returna” — se gândea Luigi în timp ce nu mai putea deosebi obiectele din jur din cauza lacrimilor.
Continuarea, pe punct.tv.
