Antena 3 CNN Actualitate Inedit Nicolae Ceaușescu avea coșmaruri din cauza unei cifre

Nicolae Ceaușescu avea coșmaruri din cauza unei cifre

<1 minut de citit Publicat la 00:01 12 Feb 2020 Modificat la 00:01 12 Feb 2020
o_1e0r49sba16ka1h8amsp1ever55b.jpg

Cei care s-au aflat în anturajul celor doi povestesc că Nicolae Ceaușescu se temea foarte rău de cifra 7.

Era vorba în primul rând data la care mama sa a decedat. Practic, dictatorul se temea de asocierea nefastă a cifrei 7, ce apărea în mod bizar în ziua, luna, dar și anul 1977 (07.07.1977, adică data morții mamei sale).

Pentru că Ceaușescu nu credea în Dumnezeu, se spune că se temea de tot ce ținea de divinitate. Se pare că l-a considerat o amenințare pe Arsenie Boca, însă ar fi vrut să se folosească de puterile de a prevedea viitorul despre care se spunea că le-ar fi avut duhvnicul.

"Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii?’.

‘Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi”, ar fi răspuns Arsenie Boca.

Ceauşeştii nu au crezut şi i-a spus maiorului care l-a adus pe părinte să-l ia şi să nu-l mai vadă”, după cum a declarat Zoe Dăian, nepoata părintelui Arsenie Boca.

×
Etichete: Nicolae Ceauşescu
x close