Antena 3 CNN Actualitate Inedit NASA investighează prima infracţiune comisă în spaţiu. Ce a făcut o astronaută

NASA investighează prima infracţiune comisă în spaţiu. Ce a făcut o astronaută

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:59 24 Aug 2019 Modificat la 13:59 24 Aug 2019
NASA investighează prima infracţiune comisă în spaţiu. Ce a făcut o astronaută
Foto: Pixabay.com

NASA investighează o acuzaţie potrivit căreia o astronaută a accesat de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale contul bancar al soţiei sale - de care s-a despărţit în 2018 -, într-un dosar ce ar viza prima infracţiune comisă în spaţiu, informează BBC.

Astronauta Anne McClain recunoaşte că a accesat acel cont bancar de la bordul ISS, însă neagă că ar fi comis astfel o infracţiune, potrivit The New York Times.

Fosta ei soţie, Summer Worden, ar fi depus o plângere oficială la Federal Trade Commission.

Anne McClain a revenit pe Terra la finalul unei misiuni spaţiale care s-a încheiat pe 24 iunie 2019.

Astronauta a dezvăluit pentru The New York Times prin intermediul avocatului ei că a dorit să se asigure că situaţia financiară a familiei sale era stabilă şi că în acel cont exista o sumă suficientă pentru plata facturilor şi a taxelor de şcolarizare pentru fiul lui Summer Worden, pe care cele două femei l-au crescut împreună înainte de a se despărţi.

Citiți și:

Un asteroid va trece destul de aproape de Terra luna viitoare. NASA monitorizează evenimentul

×
Etichete: NASA cont
x close