Antena 3 CNN Actualitate Inedit Moment hilar cu trei pui de urs, în Mureș: Au rămas cocoțați într-un cireș, după ce mama lor s-a întors în pădure

Moment hilar cu trei pui de urs, în Mureș: Au rămas cocoțați într-un cireș, după ce mama lor s-a întors în pădure

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 15:58 02 Iul 2024 Modificat la 20:11 02 Iul 2024
pui de urs cires mures
Pui de urs filmați într-un cireș la Podul Hodacului în Mureș. Sursa foto: Antena 3 CNN

Un moment hilar a fost surprins în zona Podul Hodacului, din localitatea Ibănești, în județul Mureș, acolo unde trei ursuleți au fost filmați de localnici într-un cireș dintr-o gospodărie.

Se pare că o ursoaica și trei pui au ieșit din pădure, la „furat de cireșe”, luându-i prin surprindere pe sătenii care s-au trezit cu animalele în curte.

Un șofer a filmat momentul în care puii de urs își caută dezorientați mama și coboară, apoi urcă la loc în copacul aflat chiar lângă gardul unei gospodării, la marginea drumului principal.

Alte imagini îi arată pe ursuleți rămași cocoțați în cireșul dintr-o curte, privind curioși spre persoana care îi filmează.

Urșii „cerșetori” de pe Transfăgărășan vor fi capturați și relocați la Zărnești. Ministrul Mediului: „Suntem la un pas de o reală tragedie”

Urșii „cerșetori” de pe Transfăgărășan vor fi capturați și relocați la rezervația de urși Libearty din Zărnești, a anunțat, vineri, Ministerul Mediului.

Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat, joi, zona Lacul Vidraru și Transfăgărășan, pentru a evalua personal situația exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto și interacționează cu turiștii.

La întâlnirea din teren a participat prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, precum și reprezentanții instituțiilor locale cu atribuții în domeniu: Garda Forestieră, Jandarmeria, Direcția Silvică, autoritatea publică locală și gestionarul fondului cinegetic.

„Problema acestor urși trenează de mult prea mult timp, deja s-au întâmplat mai multe accidente și, din păcate, dacă nu intervenim rapid, suntem la un pas de o reală tragedie. Un lucru este cert: nu mai putem continua în acest mod!

Situația de aici reprezintă un pericol iminent pentru turiștii care aleg să ignore legea și recomandările autorităților și se opresc pe marginea drumului pentru a fotografia sau hrăni exemplarele de urs. În același timp se aduce un prejudiciu major speciei. Specialiștii m-au informat că acești urși și-au schimbat fundamental comportamentul în ultimii ani, cerșitul la drum auto devenind principala lor sursă de hrană”, a precizat ministrul Mircea Fechet. 

Ministrul Mediului: „Relocarea urșilor de pe Transfăgărășan într-o altă zonă nu este o soluție eficientă”

În cadrul întâlnirii s-a decis demararea urgentă a unei acțiuni de capturare și relocare a exemplarelor în cauză.

„Din păcate, relocarea urșilor de pe Transfăgărășan într-o altă zonă nu este o soluție eficientă. Am încercat în trecut această metodă, însă urșii în cauză au continuat să aibă același comportament, indiferent unde au fost mutați. Soluția identificată este relocarea acestora într-o rezervație dedicată, unde să poată fi monitorizați și îngrijiți corespunzător”, a adăugat ministrul Mediului.

Astfel, după vizita de lucru pe Transfăgărășan, ministrul s-a dus la rezervația de urși AMP Libearty - Bear Sanctuary din Zărnești (BV), unde a vizitat amplasamentul împreună cu fondatoarea rezervației, Cristina Lapis.

„Sanctuarul Libearty reprezintă, de ani buni, un model de excelență la nivel mondial în gestionarea, în primul rând a urșilor recuperați din captivitate, dar și a altor exemplare care ajung aici.

Efortul echipei care gestionează acest complex este lăudabil și sper să învățăm și noi multe din această experiență. În ceea ce privește urșii de pe Transfăgărășan, cred că acest loc este cel mai potrivit pentru a deveni noua lor casă și îi mulțumesc doamnei Lapis pentru că a acceptat să primească o parte dintre aceste exemplare”, a precizat ministrul Mircea Fechet.

×
x close