O tânără candidată la Miss Universe din partea Marii Britanii a devenit model de inspirație pentru femeile din întreaga lume, după ce s-a opus unui bărbat care încerca să o jefuiască.
Kirsty Grace, o tânără din Manchester, se afla în Birmingham pentru a participa la castingul Miss Universe Marea Britanie, când un bărbat a atacat-o, imediat după ce și-a parcat mașina, scrie Mirror.
Tânăra, care practică o forma de arte marțiale folosită de armata israeliană, Krav Maga, și are centura albastră la Jiu-Jitsu, l-a pus pe fugă pe agresor după câteva minute de luptă corp la corp pe stradă.
Din păcate, incidentul a lăsat-o fără telefon. În timpul luptei, toate obiectele pe care le avea în poșetă i-au căzut pe stradă, iar o mașină i-a călcat telefonul.
În ciuda incidentului, fata a reușit să ia castingul și se aflș acum printre finalistele de la concursul de frumusețe.