Arheologii si oamenii de stiinta, care au examinat 25 de schelete descoperite in estul Londrei, sustin ca au descoperit adevarul despre ciuma neagra care a devastat Marea Britanie si Europa la mijlocul secolului al XIV-lea.
Daca inițial s-a crezut ca "Moartea Neagra" a fost cauzata de o tulpina extrem de contagioasa raspandita cu ajutorul sobolanilor, cercetatorii au descoperit ca infectia s-a raspandit prin aer, potrivit The Guardian.
Moartea Neagra a ajuns in Marea Britanie din Asia centrala in toamna anului 1348 si la sfarsitul anului urmator ea ucisese sase persoane din zece la Londra. O astfel de rata de mortalitate ar omori cinci milioane acum.
Prin extragerea ADN-ului bacteriei bolii, Yersinia pestis, din dintii unora din craniile descoperite la Londra, oamenii de stiinta au fost capabili sa compare tulpina ciumei bubonice, cu aceea care a fost responsabila recent de moartea a 60 de persoane in Madagascar.
Spre surprinderea cercetatorilor, tulpina din secolul al XIV-lea, cauza celei mai letale catastrofe din istorie, nu a fost mai puternica decat cea a bolii de astazi.
Potrivit oamenilor de stiinta, ca o astfel de ciuma sa se raspandeasca asa de rapid, microbul a ajuns in plamanii victimelor si apoi s-a raspandit prin tuse si stranut. Prin urmare, a fost mai degraba ciuma pneumonica decat una bubonica.