A suferit enorm după moartea fiicei sale, așa că nu e de mirare că între Iulia Hașdeu și scriitorul Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost o legătură strânsă chiar și după moarte.
Directoarea Castelului Iulia Hașdeu din Câmpina, Jenica Tăbăcaru, a povestit în emisiunea „Voi cu Voicu” propriile sale semne transmise de Iulia pentru a găsi documente vechi, dar și mesajele pe care aceasta i le-a transmis tatălui său de dincolo de moarte, în ședințele de spiritism.
„De-a lungul timpului s-au întâmplat foarte multe lucruri. Când am început să cercetez această arhivă spiritistă, am fost convinsă, ceva îmi spunea de unde, cum, îmi spunea în gândul meu că vou mai găsi și alte mesaje. M-am gândit ca orice om că trebuie să le găsesc la biblioteca Academiei sau la Arhivele Statului. Am mers pe urmele lor și într-adevăr am descoperit aceste manuscrise. Primele comunicări pe care eu le căutam și despre care eram convinsă că există, că trebuie să existe undeva. Adică acelea în care Hașdeu a scris mesajul cu scrisul Iuliei și a semnat cu semnătura ei.
„Acest mesaj în traducere sună astfel: Nu ar exista invidie, nici certuri între oameni dacă toți ar ști adevărul întreg, fiecare despre sine însuși și despre toți ceilalți”.
Un alt mesaj scris cu scriitura Iuliei Hașdeu spune: „Pentru că toată lumea ne înșală, viața terestră ne obișnuiește la o neîncredere continuă, care ne împiedică să întrevedem viața celestă ca și cum ne-am teme de a fi înșelați de Dumnezeu însuși!”, a relatat Jenica Tăbăcaru.