S-au cunoscut într-o zi la școală. Ea era profesoară, iar el era chiar tatăl unuia dintre elevi. După foarte multe insistențe, a decis să totuși să ii acorde o șansă.
Încă din prima clipă, când l-a zărit, mama femeii i-a spus că o să sufere mult din cauza acestui bărbat și i-a interzis să nu se mai vadă cu el. În plus, aflase că bărbatul fusese căsătorit de trei ori și că ultima soție plecase de acasă.
„Două luni mai târziu, îmi schimbam numele de familie în Dumitru, fiind a patra soție a lui Marius. Deveneam mama vitregă a lui Sorin, copilul lui de doisprezece ani și elevul meu. Am avut vreo doi ani minunați, în care am crezut că ating cerul cu mâna, că sunt aproape de nori. Nu credeam că există pe lume femeie mai fericită. M era foarte atent, prevenitor, iubitor, îmi făcea tot timpul surprize, cadouri. Ne iubeam nebunește, nu ne mai săturam unul de celălalt. Abia așteptam să ajungem acasă, ca să facem dragoste. Iubirea noastră nu a fost umbrită deloc în acești doi ani. Până și mama parcă se liniștise, acceptase ideea că m-am căsătorit cu M, că nu mai avea cum să mă despartă de el. Deși, uneori, mai venea acasă la noi și mă mai înțepa. Spuneam că au trecut doi ani de fericire când s-a întâmplat ceva ce n-am să uit niciodată. Știu că era o zi ploioasă, dar pentru mine era soare, fiindcă aflasem că voi avea un copil. Eram în al nouălea cer, toată lumea era a mea. Vorbeam la telefon cu Marius, când am auzit soneria. Când am deschis ușa, în fața mea stătea o femeie de vreo treizeci de ani, îmbrăcată complet aiuristic. Era tare caraghioasă și am zâmbit, fără să vreau.
- Doamna Dumitru? a întrebat ea pășind spre mine, ca să intre în casă. Sunt Ioana, soția lui M, a mai zis făcând încă un pas și întinzându-mi mâna. Am rămas mască. Normal că nu mă așteptam ca una dintre nevestele lui Marius să-mi intre pe ușă, fără măcar să mă anunțe. (...)
- Uite de ce-am venit, a zis ea. Cu siguranță că nu știi adevărul. M, așa cum îl știu eu, nu ți-a spus o vorbă. L-ai întrebat unde pleacă în fiecare sâmbătă după-amiază?
Doamne, parcă vorbea mama! Atunci mi-am adus aminte că și ea mă întrebase același lucru.
- Nu l-ai întrebat, văd asta în ochii tăi. Ei, bine, vine la mine, la spital. Mi-aduce flori, flori pe care le văd și aici, în casa asta, unde am trăit împreună cu el. Am avut grijă de băiatul lui timp de șapte ani, de când i-a murit mama, a doua nevastă a lui M. și într-o zi, pac, a venit boala asta, n-am mai putut să respir decât cu aparate și m-am dus la spital. I-am redat libertatea lui M după un an, am divorțat, nu avea rost să-l leg de mâini și de picioare. Trebuia să aibă viața lui, să fie liber. Am rămas internată, nu pentru că aș avea nevoie de spitalizare, dar pentru că nu am unde să mă duc, m-am obișnuit acolo și, apoi, directoarea adjunctă e sora mea, mi-a dat o rezervă, mă simt foarte bine…”, a povestit femeia, în revista „Povestea mea”. În cele din urmă, cei doi au divorțat, nu înainte ca femeia să renunțe la copil.
