La doar cinci ani, Eileidh Paterson știa că va muri. Bolnavă de cancer în stare terminală, copila și-a făcut o listă de dorințe pe care părinții au încercat să i le îndeplinească.
Ultima solicitare i-a emoționat până la lacrimi pe părinții săi. Micuța a vrut să se căsătorească și să aibă o nuntă ca în povești cu cel mai bun prieten al său, Harrison Grier, șase ani.
„Harrison nu a mai participat niciodată la o nuntă, a fost totul nou pentru el. A fost foarte entuziasmat să facă asta pentru ea. Încă de când a întâlnit-o pe Eileidh, cei doi au fost de nedespărțit. Sunt de părere că a fost conștient de ce s-a întâmplat. Cu siguranță a înțeles cât de important a fost acest lucru pentru ea și a fost de acord să facă orice pentru Eileidh”, a mărturisit emoționat Billy Grier, tatăl lui Harrison, potrivit The Sun.
Invitații la nuntă s-au costumat cu toții în eroi, prințese și personaje din basme, astfel că dorința i-a fost îndeplinită micuței.
Sora mai mare a lui Eileidh a ținut un discurs emoționant: „Chiar dacă vom fi despărțite, voi fi mereu alături de tine”.
După ce nunta a fost oficiată, iar mirii au fost declarați „cei mai buni prieteni pentru totdeauna”, cei doi au avut parte de o petrecere cu bomboane.